În această pagină se află un index al diferitelor categorii de software care sunt adesea menționate în discuțiile privind software-ul liber. Sunt explicate aici care categorii se suprapun sau sunt incluse în alte categorii.
Alte texte de interes | "Software liber" | "Software open source" | "Software în domeniul public" | "Software sub incidența copyleft-ului" | "Software liber în afara copyleft-ului" | "Software sub incidența GPL" | "Sistemul GNU" | "Programele GNU" | "Software GNU" | "Software semi-liber" | "Software privat" | "Shareware" | "Freeware" | "Software comercial" | Alte texte de interes
De asemenea citiți articolul "Termeni vagi sau înșelători și expresii care ar trebui evitate"
Această diagramă de Chao-Kuei explică diferitele categorii de software. Imaginea este disponibilă și ca fisier XFig, ca imagine JPEG (23k) și ca o imagine PNG (7k) mărită de 1.5 ori.
Avem de asemenea o listă de traduceri ale noțiunii de "software liber" în diverse alte limbi.
Dacă un program este liber, atunci acesta poate fi inclus într-un sistem de operare ca GNU, sau în versiuni libere ale sistemului GNU/Linux.
Există numeroase căi de a transforma un program într-un program liber - e vorba de aspecte de detaliu, care pot fi soluționate în mai multe moduri și care, toate, transformă programul într-unul liber. Unele din aceste variații sunt descrise mai jos.
Software-ul liber e caracterizat de libertate, nu de preț. Dar companiile producătoare de software privat folosesc uneori noțiunea de "free software" (care în engleză înseamnă "software liber", dar și "software gratuit") pentru a se referi la preț. Uneori companiile vor să spună că puteți obține o copie în formă binară fără a plăti bani; alteori o copie e inclusă pe computerul pe care îl cumpărați. Aceste situații nu au nimic în comun cu ceea ce noi înțelegem prin "software liber" în cadrul Proiectului GNU.
Din cauza acestei posibile confuzii, când o companie software spune că produsul său este software liber, verificați termenii licenței de utilizare pentru a vedea dacă într-adevăr utilizatorii au toate libertățile pe care le presupune software-ul liber. Uneori chiar este vorba de software liber; alteori, nu.
Numeroase limbi au cuvinte distincte pentru "liber", (în sensul din "exprimare liberă") și "liber" (în sensul din "intrare liberă"). Spre exemplu, în română există "liber" și "gratuit". Engleza are cuvântul "gratis" care se refera fără echivoc la preț, dar nici un cuvânt care să se refere, fără echivoc, la libertate. Aceasta e o situație nefericită, întrucât un asemenea cuvânt ar fi extrem de util.
Software-ul liber este mai fiabil decât software-ul non-liber.
Uneori expresia "în domeniul public" este folosită într-un mod neglijent, pentru a exprima "gratuit" sau "disponibil gratis". Totuși, "domeniul public" este un termen juridic care înseamnă "în afara copyright-ului". Pentru detalii, recomandăm utilizarea notiunii de "domeniu public" doar cu acest sens, și sa utilizati alti termeni pentru a exprima alte sensuri.
În cadrul Proiectului GNU, plasăm sub copyleft aproape tot software-ul pe care îl creăm, deoarece scopul nostru este de a da tuturor utilizatorilor libertățile pe care le sugerează noțiunea de "software liber". Studiați pagina Copyleft pentru detalii suplimentare asupra efectelor copyleft-ului și asupra motivelor pentru care îl folosim.
Copyleft-ul este un concept general; pentru a plasa un program sub incidența copyleft-ului, e necesar să utilizați un set de termeni și condiții de distribuție. Există mai multe modalități de a stipula termenii de distribuție sub copyleft.
Dacă un program este liber dar se află în afara incidenței copyleft-ului, atunci unele copii sau versiuni modificate pot să nu fie libere deloc. O companie IT poate compila programul, cu sau fără modificari, și distribui fișierul executabil ca un produs software privat.
Aceasta situație se regăsește în exemplul sistemului X Window . Consortiul X distribuie X11 sub termeni de utilizare care îl fac software liber în afara copyleft-ului. Daca doriți, puteți obține o copie care conține acești termeni de distribuție și care este liberă. Totuși, există și versiuni non-libere, și de asemenea există workstations și plăci grafice pentru PC-uri pentru care doar versiunile non-libere sunt compatibile. Dacă folosiți asemenea echipamente hardware, X11 nu este, pentru dumneavoastră, utilizabil ca software liber.
Un sistem de operare similar Unix-ului constă din mai multe programe. Sistemul GNU include tot software-ul GNU, ca și numeroase alte pachete de distribuție ca sistemul X Window și TeX, care nu sunt software GNU.
Noi am dezvoltat și acumulat componente pentu sistemul GNU încă din 1984; prima lansare a unui "sistem GNU complet" s-a produs în 1996. în 2001, sistemul funcționează corespunzător, și se lucrează la includerea în sistem a GNOME și ppp. Între timp, sistemul GNU/Linux, un derivat al sistemului GNU, care folosește kernel Linux, a devenit un uriaș succes.
Din moment ce scopul GNU este libertatea, fiecare component al sistemului GNU trebuie să fie software liber. Nu toate componentele trebuie să se afle sub copyleft, însă; orice formă de software liber este juridic acceptabilă pentru a fi inclusă în sistem dacă îndeplinește obiectivele noastre. Putem folosi și chiar folosim software liber în afara copyleft-ului, ca de exemplu sistemul X Window.
Dacă un program este software GNU, noi îl considerăm că este program GNU.
O parte a software-ului GNU este scris de membri ai Fundației pentru Software Liber, dar cea mai mare parte a sa este creată de voluntari. O parte a software-ului donat se află sub copyright-ul Fundației pentru Software Liber; altă parte se află sub copyright-ul creatorilor săi.
Software-ul semi-liber este mult mai bun decât software-ul privat, dar și el ridică probleme, și nu putem să-l utilizăm în cadrul unui sistem liber de operare.
Restricțiile impuse prin copyleft sunt menite să protejeze libertățile esențiale ale tuturor utilizatorilor. Pentru noi, unica justificare pentru orice restricții de substanță asupra utilizării unui program sunt limitarea posibilității altora de a adăuga restricții suplimentare. Folosirea programelor semi-libere e caracterizată de restricții, exclusiv din motive egoiste.
E cu neputință să includem software semi-liber într-un sistem liber de operare. Aceasta pe motiv că termenii de distribuție pentru sistemul de operare privit ca întreg constau din termenii de distribuție cumulați ai tuturor programelor care îl compun. Includerea unui singur program semi-liber în sistem ar transforma întregul sistem într-unul semi-liber. Sunt două motive pentru care nu dorim să se întâmple așa ceva:
Fundația pentru Software Liber este, ea însăși, o organizație non-comercială, și din acest motiv avem permisiunea legală de a folosi "intern" un program semi-liber. Dar nu utilizăm asemenea programe, deoarece aceasta ar zădărnici eforturile noastre de a obține un program pe care l-am putea include în GNU.
Dacă există o activitate care are nevoie de software pentru desfășurarea ei, până când vom avea un program liber care să îndeplinească acea activitate, sistemul GNU va avea o lacună. Trebuie să spunem voluntarilor "Nu avem încă un program care să îndeplinească această activitate în cadrul GNU, așa că sperăm că veți crea unul". Dacă noi am folosi un program semi-liber pentru a îndeplini acea activitate, ne-am pierde credibilitatea și ar fi diminuată motivația voluntarilor de a crea în acest scop un program liber. Așa că nu folosim asemenea programe.
Fundația pentru Software Liber urmează regula potrivit căreia nu putem instala nici un fel de software privat pe computerele noastre, cu excepția situației temporare în care intenționăm să creăm o alternativă liberă de program pentru acel produs privat. Cu excepția acestei situații, credem că nu există justificare pentru instalarea unui program privat.
Spre exemplu, am simțit că era justificată instalarea Unix-ului pe computerele noastre în anii '80, deoarece l-am folosit pentru a crea o alternativă liberă la el. Astăzi, când exista sisteme libere de operare, aceasta scuză nu mai este validă; am eliminat toate sistemele non-libere de operare, și orice computer pe care îl avem trebuie să ruleze sisteme de operare complet libere.
Nu cerem ca utilizatorii GNU, sau suporterii GNU, să respecte cu strictețe această regulă. Am creat această regulă doar pentru noi. Dar sperăm că vă veți decide și dumneavoastră să o urmați.
Shareware-ul nu este software liber, și nici măcar semi-liber. Aceasta, din două motive:
Spre exemplu, GNU Ada e distribuit în conditiile Licentei Generale Publice GNU, și toate copiile sale sunt libere; dar dezvoltatorii săi vând contracte de suport. Când agenții lor de vânzări discută cu potențiali clienți, uneori clienții spun "Ne-am simți mai în siguranță cu un compiler comercial". Agenții de vânzări răspund "GNU Ada este un compiler comercial; atâta doar că este software liber."
Din punctul de vedere al Proiectului GNU, accentul cade invers: este mai important că GNU Ada este software liber; dacă este sau nu comercial nu prezintă prea mare importanță. Totuși, dezvoltările adiționale ale GNU Ada care rezultă din caracterul său comercial sunt categoric benefice.
Ajutați-ne, deci, să explicăm că este posibil să existe software comercial liber. Puteți ajuta făcând efortul de a evita să spuneți "software comercial" când de fapt vreți să spuneți "software privat".
Înapoi la indexul GNU.
Vă rugăm trimiteți nelămuririle și întrebările referitoare la FSF & GNU la gnu@gnu.org. Există și alte modalități pentru a contacta FSF.
Vă rugăm trimiteți comentariile asupra acestor pagini web la webmasters@gnu.org, alte întrebări la gnu@gnu.org.
Copyright (C) 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001 Free Software Foundation, Inc., 59 Temple Place - Suite 330, Boston, MA 02111, USA
Verbatim copying and distribution of this entire article is permitted în any
medium, provided this notice is preserved.
Reproducerea și distribuirea acestui articol este permisă pe orice suport, cu
condiția păstrării acestei note.
Tradus de Octavian Curelea, octav.curelea@avocatnet.ro
Updated: $Date: 2002/10/13 09:58:06 $ $Author: lmiguel $